4 rochii de vară cu iz de vacanță
13 iunie 2019A venit vara, cu căldura ei și eterna întrebare: ”Eu cu ce mă îmbrac?” Pentru că nu vrem să stai descumpănită în fața dulapului, astăzi îți venim în ajutor. Am pregătit pentru tine 4 ținute care să te inspire în această vară.
Am gândit aceste ținute pentru femei active, care ajung cu ușurință de la birou la o întâlnire în oraș, care adoră să iasă în evidență, dar să fie și lejere în același timp.
1. Cool în jeans
O pereche bună de jeans este absolut necesară în orice garderobă. Sunt multe modele disponibile, extrem de diverse, iar alegerea pe care o faci poate varia în funcție de:
- forma corpului tău
- momentul în care îi porți
- preferințele personale (extrem de importante de fiecare dată)
Pentru zilele de vară în care nu ai chef să te gândești prea mult la ținută vrem să îți recomandăm să gândești în afara cutiei și să alegi o pereche de jeans skinny, statement, cu decupaje și aplicații metalice. Aceștia îți vor pune în valoare silueta, mai ales dacă îi vei purta cu tocuri.
Completează ținuta cu un top casual și un sacou cu franjuri (dacă ieși seara) și nu ai nevoie de alte accesorii pentru a străluci.
Model: Mia Beghetto | Ținută: magazin Da’da | Pantofi: magazin Goretti
2. Romantică purtând rochița cu volane
În vara lui 2020 volanele sunt super trendy. De pe marile podiumuri de modă ele aterizează direct în magazine, interpretate și reinterpretate. Recomandarea noastră astăzi este o rochie scurtă cu volane, într-o culoare statement, ce aduce zâmbetul pe buze. Dacă volanele nu te conving, sigur îți va atrage atenția gulerul tip cămașă, care dă o notă unică designului și brâul ce evidențiază talia.
Cum porți această piesă pentru a ieși în evidență? Cu o pereche de pantofi eleganți, dar discreți și o pereche de cercei statement, cum sunt cei de la Jubile.
Model: Mia Beghetto | Rochie: magazin Up | Cercei: Jubile
3. Simplu în alb și negru
O salopetă este una dintre cele mai utile piese din garderoba ta. Mai comodă decât o rochie, salopeta îți oferă mai multă mobilitate și este perfectă pentru momentele în care vrei să mergi la sigur.
Pentru sezonul acesta îți recomandăm o salopetă super cool, disponibilă în magazinul GabrielDo din Kapa Center. Combinația de alb-negru este una clasică. Salopeta este perfectă dacă mergi la birou și ai nevoie de o ținută business, dar și pentru ieșirile în oraș. În plus, datorită combinației de materiale, pantalonul din stofă, topul dintr-un jerseu delicat și funda de satin de la spate, piesa are un aer super cool și modern, numai bun pentru vară.
Model: Mia Beghetto | Salopetă: magazin GabrielDo
4. Îndrăznește cu un top transparent
Ultima ținută a zilei nu este o ținută pe care o recomandăm pentru birou sau întâlniri de afaceri, însă este ideală pentru momentele în care vrei să fii super sexy, super feminină și să te bucuri complet de zilele pline de soare. Pentru aceasta am mers în magazinul Damian’s unde am ales o cămașă transparentă într-o culoare surprinzătoare, cu un delicat print cadrilat și o fundă elegantă. Am combinat-o cu o fustă midi din satin într-o nuanță ceva mai deschisă a aceleiași culori. Apoi am completat ținuta cu pantofi animal print, ce par din cu totul alt film, dar sunt exact acel contrapuct de care topul transparent are nevoie. Și nu am uitat de geantă, pe care am ales-o într-o nuanță de maro ce se potrivește cu pantofii.
Ce spune acest look despre femeia care îl poartă? Că nu se teme să fie în centrul atenției și să facă alegeri neașteptate.
Model: Andreea Negrea | Ținută completă: magazin Damian’s
Acestea sunt sugestiile noastre pentru această vară. Care este favorita ta? Lasă-ne un comentariu și hai să povestim despre stil.