
Micuța rochie neagră
18 martie 2019
Cum să alegi culorile potrivite pentru tine?
8 aprilie 2019A venit primăvara! Soarele strălucește și abia așteptăm să scăpăm de toate hainele groase. Rochițele ies de prin dulapuri, balerinii de prin cutii, iar evenimentele și după-amizele petrecute cu prietenii devin tot mai dese. Și chiar dacă aveți o grămadă de haine, sigur vă gândiți să mai achiziționați câteva piese, pentru orice eventualitate :D. Înainte să aruncați toți banii pe reducerile de sezon, iată câteva trenduri pe care trebuie să le luați în considera în primăvara lui 2019:
1. Explozie de volane
Dacă îți place romantismul rochiilor cu volane, primăvara aceasta vei fi în elementul tău. Alege o rochie lungă, luxuriantă sau o rochie scurtă, care să te poarte cu gândul la seri calde de salsa.
2. Atingere ușoară ca o pană
Întotdeauna te-ai simțit precum un păun dornic să își expună penele? În primăvara lui 2019 nimic nu te împiedică să faci exact acest lucru. Pentru că penele vor fi peste tot.
3. Cu picioarele pe pământ
Stilul tău este unul mai clasic și preferi culorile nude? Nici o problemă! Acestea își fac o reapariție spectaculoasă. Bej, crem, roz pudrat, kaki, le poți scoate pe toate de la naftalină și afișa la evenimentele la care ești invitată.
4. Decolteu asimetric
Te-ai plictisit de aceleași modele de decolteu? Vrei ceva nou și inedit. În această primăvară alege un decolteu asimetric.
5. Ai îmbulinat-o
Dacă peste iarnă nu ai fost prea cuminte, primăvara clar ai îmbulinat-o. Toate rochițele cu buline vor veni la tine și îți vor invada garderoba.
6. Eșarfa bunicii
Imprimeul de pe eșarfele bunicii revine în primăvara lui 2019 într-o formă de zile mari. Și cum el vine doar pe piese mătăsoase, boho chic va fi termenul ce va defini stilul tău în noul sezon.
7. Umeri supradimensionați
Stilul vintage a intrat tot mai mult în garderoba fashionistelor. Dacă ești fană a croielilor clasice sigur ai deja cel puțin o rochie de genul acesta. Ține minte, rochiile drepte avantajează toate siluetele, iar umerii supradimensionați produc o mânecă bufantă ce adaugă un plus de eleganță ținutei.
8. Leopardul urban
Doar nu credeați că s-a terminat cu animal printul? Orașul este o junglă, iar voi sunteți prădătorii. Nu trebuie să vă ascundeți.
9. Inserții de dantelă
Dantela capătă noi dimensiuni în acest sezon. Renunță la rochiile clasice din dantelă și alege modele ce au inserții de dantelă peste materiale și printuri complet diferite.
10. Lavandă & chill
Dacă și tu ești înnebunită după câmpurile de lavandă, dar nu vrei să aștepți ca ele să înflorească pentru a te bucura de culoarea lor, alege o rochie în această culoare și bucură-te de soarele de primăvară!